Învățăm și ne dezvoltăm continuu. Explorăm abilitățile, conturăm talentul și dăm formă expresivității.
Suntem singura școală privată de film și teatru pentru copii și adolescenți, având la bază o programă inspirată din cea a universităților de profil. Alături de cursurile de actorie și teatru, programa include și module de scenariu, regie, imagine și producție, oferind astfel toate informațiile și cunoștințele necesare pentru realizarea unui film, a unei piese de teatru sau instrumentele potrivite pentru crearea de conținut online.
Lucrăm într-un mediu relaxat și creativ, dar suntem mereu ancorați în obiectivele stabilite. Suntem singura școală de profil care realizează anual peste 30 de scurtmetraje cu și despre copii și adolescenți, cu premiere în cinematograf, și organizăm cel mai mare Festival de Teatru pentru copii și adolescenți din București.

Experiențe unice
Punând în aplicare cunoștințele asimilate, cursanții produc filmul de la zero – de la scrierea scenariului, realizarea castingului, stabilirea regizorului și a directorului de imagine, documentare și prospecție în locațiile de filmare și, bineînțeles, până la a-și stabili și a juca un rol în propriul film. O experiență care îmbină armonios cunoștințele teoretice cu propria viziune, lăsând loc creativității și improvizației. O experiență în care se pun în lumină idei și se transpun emoții.
Cunoștințe și experiențe care, împreună, fac ca anual, cei peste 600 de cursanți pe care îi avem să ridice peste 30 de spectacole de teatru ce se joacă cu sala plină la unul din teatrele din București.
Cunoștințe asimilate și abilități dezvoltate
Peste 700 de cursanți ne trec pragul în fiecare an, iar programa urmată oferă fiecăruia dintre ei un rol în două proiecte de film și teatru, acest lucru fiind targetul anual al fiecărei grupe, respectiv, cursant.
Rezultate vizibile publicului larg
Ne mândrim cu primul omnibus realizat integral de copii și adolescenți, difuzat în cinematografe din București, Cluj-Napoca și Iași. "Din mintea copiilor" a avut premiera pe 1 iunie 2023.
Primul parteneriat între o școală de film și o televiziune pentru realizarea unui serial cu și pentru copii și adolescenți
În 2023, patru dintre scurtmetrajele realizate în cadrul academiei noastre au fost propuse la nominalizările pentru categoria “Cel mai bun scurtmetraj” la Premiile Gopo.
De asemenea, începând cu ediția din februarie 2023, Festivalul de Teatru Academia “Studiourile Buftea” a fost declarat cel mai mare festival de teatru pentru copii și adolescenți. Acest lucru a dus la introducerea noastră de către Primăria Capitalei pe lista evenimentelor culturale ale Bucureștiului, oferindu-ne gratuit sălile Teatrului Metropolis pentru o perioadă de 8 zile.
În septembrie 2024 a avut loc prima ediție a Festivalului Internațional de Film pentru Copii și Adolescenți de la Mangalia. În competiție au intrat peste 2700 de scurtmetraje din peste 150 de țări.
Prima Stagiune Independentă de Teatru pentru Copii și Adolescenți de la Centrul Educațional Replika, unde am jucat 4 spectacole după texte de renume internațional: Micul Prinț, Momo, Antigona și Deșteptarea Primăverii.
Mediu de lucru creativ
“Omul sfințește locul.” Expresie pe care ne permitem să o continuăm și să o adaptăm activității noastre… Omul și arta sa sfințesc locul. Creativitatea, transpunerea, exprimarea liberă.
Ne desfășurăm activitatea într-un mediu profesionist de excepție, locația principală fiind în clădirea Studioului Cinematografic Sahia Film din cartierul Primăverii, București. O locație în care am reușit să creăm un mediu relaxant și creativ și în care dispunem de aparatură și logistică de ultimă generație, locația fiind renovată și modernizată complet.
Filmările de scurtmetraj de la finalul fiecărui modul de film au loc, în mare parte, la Studiourile Buftea, în interiorul bine cunoscutelor platouri de film în care s-au realizat unele dintre cele mai mari pelicule ale României și ale lumii.
De curând ne-am deschis un nou sediu și la Ploiești, unde ținem cursurile după aceeași programă.









