Curs de Canto
În direcția noastră de dezvoltare, construim un hub de cursuri opționale în cadrul Academiei, cu o structură clară și un nivel cât mai profesionist, dedicat copiilor care își doresc să își dezvolte vocea și expresivitatea artistică într-un cadru aplicat.
Tot ce trebuie să știi despre acest curs
Format curs
Frecvență: 1 dată / săptămână
Durată: 2h / curs
Modul: aprox. 6 luni (aprilie–iunie & septembrie–decembrie)
Grupe: organizate pe intervale de vârstă, începând cu 8 ani
Finalitate: moment muzical (filmat/ inregistrat SAU în funcție de repertoriu ales un open mic)
Trainer: Andrei Duțu este trainer de voce și canto în cadrul Academiei, cu formare internațională și experiență solidă în zona performanței artistice. Absolvent al studiilor de specialitate în Marea Britanie (BA – First Class Honours în Creative Musicianship – Vocals), Andrei a fost implicat în proiecte relevante din industria muzicală și de entertainment (X Factor, Gala HOP, Eurovision, Vocea României), precum și în spectacole de teatru, musical și concerte. În lucrul cu copiii, îmbină rigoarea tehnică (Bel Canto, CVT, Dalcroze) cu o abordare modernă și accesibilă, punând accent pe dezvoltarea unei tehnici vocale sănătoase, dar și pe încrederea în sine și exprimarea autentică.
În cadrul cursurilor, lucrează pe autenticitate, naturalețe, intenție și relația cu cadrul, pregătind copiii pentru situații reale de casting și dezvoltând un joc autentic, adaptat mediului cinematografic.
Zi desfășurare: marți / miercuri 17:00 - 19:00
Costul preferențial pentru cursanții Academiei este de 510 lei/luna și pentru copiii din exterior 710/luna. Presupune câte un curs de 2h în fiecare săptămână.
Descriere curs
Cursul de Canto este construit ca un proces complet de dezvoltare vocală și artistică, în care copiii învață să își folosească vocea corect, expresiv și conștient. Îmbinăm tehnica vocală (respirație, susținere, ambitus) cu interpretarea și prezența scenică, astfel încât fiecare cursant să își descopere propriul stil și să capete încredere în exprimarea prin muzică.
Structura programei
Cursul este construit progresiv, urmărind dezvoltarea completă a fiecărui cursant:
Bază vocală – respirație, auz muzical, ritm, testarea ambitusului
Tehnică vocală – fonație, controlul sunetului, dezvoltarea registrului vocal (metode precum CVT, Bel Canto)
Lucru pe repertoriu – piese individuale și de grup, adaptate vocii fiecărui cursant
Interpretare & expresivitate – frazare, emoție, improvizație vocală
Prezență scenică & tehnică – lucrul cu microfonul, mișcare scenică, interacțiune cu publicul
Pregătire finală – structurarea momentului artistic complet (repetiții, flow, energie)
Obiectivele cursului
Dezvoltarea unei tehnici vocale sănătoase și controlate
Îmbunătățirea auzului muzical și a simțului ritmic
Extinderea ambitusului vocal și a controlului asupra vocii
Dezvoltarea expresivității și a interpretării muzicale
Dobândirea încrederii în sine și a prezenței scenice
Familiarizarea cu lucrul în echipă și performarea în fața camerei/publicului
Finalitate
La finalul modulului, cursanții vor susține un moment muzical (filmat/înregistrat sau, în funcție de repertoriul ales, un open mic), în care vor integra tehnica vocală, interpretarea și prezența scenică dezvoltate pe parcursul cursului.
