În spatele personajului e un om, în spatele romanului e o lume
Proiectul „În spatele personajului e un om, în spatele romanului e o lume” se axează pe valorile promovate de sistemul de educație: colaborare, implicare și responsabilitate.
În contextul în care programele academice se dovedesc a fi încărcate de noțiuni teoretice, iar școlile sunt deschise în a-și implica eleviii în activități practice, interactive și interdisciplinare, noi, Inițiativa Gutenberg în parteneriat cu Academia „Studiourile Buftea” – Ploiești propunem o serie de activități care să apropie și să schimbe atitudinea adolescențiior față de literatură, să-i familiarizeze cu tipul de lucru și noțiuni specifice teatrului și cinematografului.
Dramatizăm cinci opere din programa școlară, le parcurgem cu liceenii din cinci licee din Ploiești, sub formă de ateliere de dezvoltare prin teatru, ducând la spectacole lectură “altfel”.
Acestea vor fi prezentate sub umbrela unui festival, pe scena Sălii Imaginario a Teatrului Toma Caragiu. Filmele corespunzătoare textelor abordate se vor putea vedea în fiecare liceu în parte, urmate de discuții. Programul este completat cu masterclass-uri și workshop-uri, scurtmetraje realizate de studenții Acdemiei “Studiourile Buftea” – Ploiești ce vor avea loc la Filarmonica Paul Constantinescu Ploiești.
Un proiect educativ, non-formal, modern, cu viziune în a fi alături de tineri. O fereastră pentru a căpăta încredere în ei, să se înțeleagă, să crească, să-și deschidă aripile, să dezvolte competențe noi, gândire critică, informație, creativitate.
Licee participante
Dramaturgi
Este artistă interdisciplinară, autoare, performer, compozitoare. Ca autoare, lucrează la intersecția dintre literatură, poezie și dramaturgie. Caută narative noi prin combinarea ficțiunii cu realitatea. În ideea mai largă de scenă ca teren multidisciplinar, cercetarea ei se intersectează deseori cu filosofia și antropologia. Piesa ei, Scene din viața familiei Stuck, a primit premiul UNITER pentru Cea mai bună piesă românească a anului 2021.
Oana Hodade ‒ dramaturg
S-a născut la Reghin, Județul Mureș. Scrie și, câteodată, regizează teatru. Piesa lui ÎNTOARCEREA a fost nominalizată la categoria Cea mai bună piesă a anului 2018, concurs organizat de UNITER, apoi publicată la Editura LiterNet și pusă în scenă în iunie 2021 de Adi Iclenzan la Teatrul Național Tîrgu-Mureș. În anul 2014 a câștigat, împreună cu Adi Iclenzan, concursul de dramaturgie Brâncoveanu 300, cu textul „Dosarul Brâncoveanu sau cum am devenit sfânt”. A publicat mai multe volume printre care monografia Guga (UATPress, 2012), poezie - Rai de ocazie, Sevraj, Singurul Dumnezeu disponibil.
Laurențiu Blaga ‒ dramaturg
A combinat timp de 12 ani profesia de procuror cu cea de teatrolog și, ulterior, de autor dramatic. Lumea juridică și cea teatrală s-au întâlnit frecvent în proiectele sale. A încercat să fie atât procuror-dramaturg, cât și dramaturg-procuror, considerând că abordarea teatrului din multiple perspective este esențială. A fost autor dramatic, dramaturg de scenă, a dramatizat romane și a adaptat texte de teatru, iar teatrul l-a răsplătit mereu.
Daniel Oltean ‒ dramaturg
Este licențiată a Școlii Superioare de Artă și Design din Grenoble și are un master în Studii Cinematografice la Universitatea Lumière Lyon 2. Este interesată de relația dintre realitate și ficțiune în procesul construcțiilor identitare, explorând această temă atât ca artist plastic cât și ca dramaturg, în scrierea textelor Punctum (Teatrul Tony Bulandra, Târgoviște) și Dragoste/m2 (Compania Rondul de Noapte, Cluj-Napoca). A tradus piesele Eu sunt vântul de Jon Fosse (Teatrul Alexei Mateevici, Chișinău), Și liniștea are puls de Brad Birch (Teatrul Andrei Mureșanu, Sfântu Gheorghe) și Romeo și Julieta de Olivier Py și William Shakespeare (Teatrul Tony Bulandra, Târgoviște).
Maria Chirilă ‒ dramaturg
A absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică "I. L. Caragiale", secția actorie, în 2015 - licența, iar în 2017 - masterul. Angajat la Teatrul "Toma Caragiu" Ploiești din 2016, unde joacă în 14 spectacole. Din 2021 scrie și piese de teatru, prima piesă "Copiii nopții" fiind premiată la Concursul Național de Dramaturgie din Timișoara în 2021, unde este și montată. A mai scris alte cinci piese, două urmând să aibă premiera toamna asta în București. Andrei este actor, trainer, dramaturg.
Andrei Radu‒ dramaturg
Traineri
Este cunoscut în special ca actor de improvizație și membru al Just Push Play, una dintre cele mai longevive și îndrăgite trupe de improvizație de la noi și prima din Cluj. Ca actor, a colaborat atât cu teatre din București cât și din țară. A fost realizator radio și dublează filme, jocuri video și seriale. De asemenea, este lector univ. dr., MC la evenimente corporate, trainer dedicat și, la nevoie, regizor. Îi plac ciocolata, vinul de calitate, Batman și muzica pe vinyl.
Dragoș Muscalu ‒ trainer
Are 54 de ani. S-a născut în Bistrița. A terminat liceul în orașul natal și a absolvit Facultatea de Teatru "Universitatea Babeș-Bolyai" Cluj-Napoca, promoția 1996, clasa prof. Melania Ursu, specializarea Actorie. A fost angajat la Teatrul din Oradea între anii 1997-1999. Din anul 2000 este actor al Teatrului „Toma Caragiu” din Ploiești. Are colaborări și în alte teatre din țară. A semnat traducerea și regia spectacolului ‚Funny money”, spectacol premiat la Festivalul de la Buzău cu premiu pentru cel mai bun spectacol, în anul 2023.
Ioan Coman ‒ trainer
Este actriță de teatru și film. Este angajată a Teatrului Tony Bulandra din Târgoviște, dar activează și în sectorul teatral independent. A colaborat cu Teatrul Anton Pann din Râmnicu Vâlcea, Teatrul de Artă București, Teatrul Stela Popescu, Teatrul Godot. "Arta ca terapie a sufletului" i-a condus pașii ca formator de tinere talente în școli de teatru cât și în centre de plasament. Atelierele cu tinerele talente o onorează prin responsabilitatea, încrederea și energia pe care le primește.
Ana Maria Carablais ‒ trainer
Are o formare multidisciplinară, având studii în regie de teatru la U.N.A.T.C „I. L. Caragiale” și în psihologie. A absolvit masteratul de regie de teatru la clasa Alexandru Darie. De-a lungul carierei sale, și-a îmbogățit cunoștințele în domeniul psihoterapiei, specializându-se în Psihoterapie Analitic Existențială și Logoterapie. Pasiunea ei pentru artele spectacolului s-a manifestat prin colaborările ca asistentă de regie la două teatre din România: Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște și Teatrul Lucia Sturza Bulandra din București. În prezent, lucrează ca psihoterapeut și regizor, dar și consultant pentru proiecte cultural-educaționale în cadrul Asociației StartAct.
Cătălina Baciu ‒ trainer
A absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică "I. L. Caragiale", secția actorie, în 2015 - licența, iar în 2017 - masterul. Angajat la Teatrul "Toma Caragiu" Ploiești din 2016, unde joacă în 14 spectacole. Din 2021 scrie și piese de teatru, prima piesă "Copiii nopții" fiind premiată la Concursul Național de Dramaturgie din Timișoara în 2021, unde este și montată. A mai scris alte cinci piese, două urmând să aibă premiera toamna asta în București. Andrei este actor, trainer, dramaturg.
Andrei Radu ‒ trainer
Masterclass
Este regizor de teatru, creator de workshop și facilitator. A lucrat în România, Ungaria, Finlanda, Irlanda, Africa de Sud, Lituania, Macedonia, Țara Galilor și SUA. A regizat peste 150 de spectacole și a creat workshop-uri pentru actori și academii de teatru. Este specializat în metoda lui Augusto Boal – „Teatrul Asupriților” (Augusto Boal a experimentat cu diverse modalități de utilizare a teatrului pentru a da voce celor oprimați, pentru a-i împuternici să lupte cu opresiunea din viața lor) și a fost printre primii care a introdus această metodă în Scoția, România și Africa de Sud.
Scott Johnston
Este unul dintre cei mai apreciați actori români, având până în prezent peste 100 de roluri în film și teatru. Foarte apreciat și folosit de regizori, Andi dă dovadă atât de o expresivitate dezvoltată, cât și de o capacitate fantastică de a trece cu ușurință de la un rol la altul. Despre oameni și melci (r: T. Giurgiu), Hârtia va fi albastră (r: R. Muntean), Taximetriști (r: B.T. Olteanu), Libertate (r: T. Giurgiu) sunt doar câteva din filmele din distribuția cărora a făcut parte.
Andi Vasluianu
Este actor la Teatrul Toma Caragiu din Ploiești, cu multiple colaborări pe scenele din București și din țară. Cu rolul Florin Iespas din filmul Neidentificat, în 2022, a câștigat premiul Gopo pentru cel mai bun actor în rol principal, iar în 2021 a fost laureat cu premiul pentru cel mai bun actor la Festivalul Internațional de Film de la Varșovia. Îl cunoașteți sigur ca fiind Ciomag din serialul Clanul/ProTv, însă pe lângă carieră, Bogdan este pasionat de familie, motociclete și consideră că suntem doar niște „ciorne care încearcă să treacă pe curat”.
Bogdan Farcaș
Echipa
Şi-a început cariera ca jurnalist încă din timpul evenimentelor din decembrie 1989. A lansat primul ziar studenţesc privat din România, devenit mai apoi cotidianul cel mai important al judeţului Constanţa. La începutul lui 1992 a făcut parte, ca șef de secție și redactor șef-adjunct, din echipa de concepţie şi lansare a ziarului Evenimentul zilei, alături de alţi gazetari şi manageri de primă mărime din presa românească. La mijlocul anilor '90, Bogdan a părăsit presa scrisă în favoarea televiziunii. Ca redactor-realizator la postul Tele 7abc, a fost autorul unor reportaje şi filme documentare de mare succes, pentru unul din acestea primind Marele Premiu al Asociaţiei Profesioniştilor de Televiziune din România. A fost producător executiv la PRO TV la jumătatea anilor 1990. Pentru unsprezece ani, Bogdan s-a aflat în Canada și Statele Unite, unde a lucrat ca Project Manager în imagistică digitală pentru mai multe corporaţii transnaţionale (contracte: Eastman Kodak, NBC Universal, HP, Walmart, Noritsu). Între 2009 și 2011 a condus ca Director de proiect entitatea de producție media Local TV Network. Începând din 2009 și până în 2019 a fost Director Executiv și Producător General al Școlii de Televiziune „Tudor Vornicu”. În prezent Bogdan Ionescu este Director general al Academiei „Studiourile Buftea” – Ploiești și Președinte al Inițiativei pentru echilibru Gutenberg. A fost membru al juriului la Festivalul Internațional de Film de Dragoste de la Varna și la Festivalul Internațional al Filmului Ecologist EcoFest. Este trainer acreditat CNC.
Bogdan Ionescu - Director general al Academiei „Studiourile Buftea” – Ploiești și Președinte al Inițiativei pentru echilibru Gutenberg.
Este teatrolog, specialist în marketing și manager proiecte culturale. A părăsit mediul privat și s-a dedicat domeniului cultural, având diverse roluri precum șef serviciu marketing (Teatrul Nottara) și secretar artistic (Teatrul Național Târgu Mureș). A coordonat proiecte culturale în zona teatrului independent, dar și festivaluri de teatru. Inițiază și coordonează o serie de proiecte sub umbrela educație prin teatru. Este secretar artistic la Teatrului German de Stat Timișoara având rolul de a consolida colaborări și de a dezvolta proiecte culturale.
Diana Sârbu ‒ director de proiect
Este actriță la Teatrul Toma Caragiu din Ploiești, mereu cu un picior în realitate și celălalt în tărâmul fanteziei. Cu o pasiune vie pentru universul fantasy, Ioana jonglează între lumina comediei și adâncimile dramelor. Născută în Iași și absolventă a UAT Târgu Mureș, Ioana își dedică timpul atât scenei, cât și lucrului cu tinerii. Cu o abordare autentică și empatică, fiecare rol și fiecare atelier devin pentru ea o nouă oportunitate de a descoperi și de a împărtăși emoții profunde.
Ioana Farcaș ‒ coordonator artistic
Este membru al Baroului Prahova și este specializată în drept civil, drept societar, dreptul familiei, drept comercial, dreptul muncii etc. Este director executiv al Academiei „Studiourile Buftea” – Ploiești și supervizează din punct de vedere juridic toate activitățile organizației. Are o bogată activitate socială, fiind voluntar în proiecte dedicate copiilor și adolescenților, în special în sectorul inserției sociale a tinerilor din sistemul public de protecție socială.
Alina Pascu – avocat, vicepreședinte al Inițiativei pentru echilibru Gutenberg
Vede binele în orice situație nouă și-n orice om. Îi plac marea, culoarea verde, pisicile și oamenii, pasionată de muzică, teatru și film, îi place să citească până uită de lumea în care trăiește, o lume violentă, dar plină de frumos. E o optimistă incurabilă. A prins gustul jurnalismului muncind în presă mai bine de 20 de ani, cum e lucrul într-o redacție, cum se scrie o știre. A trecut prin radio și a descoperit televiziunea, cuvintele sunt imagini, poveștile de presă se spun prin imagini. A cârmit, apoi, barca profesională în zona comunicării. Pentru că este cu și despre oameni. A ales zona artelor, culturii, a muzicii, lucrează cu muzicieni extraordinari, oameni din zona filmului, teatrului, educației. Crede că excelența și integritatea profesională pot schimba lumea.
Irina Ionescu Homoriceanu ‒ specialist comunicare
Cu peste 10 ani de experiență în domeniul fotografiei. Membru al echipei Factotum Visuals, a avut privilegiul de a transforma pasiunea într-o carieră, specializându-se în capturarea momentelor unice din evenimente live, spectacole, întâlniri corporate și proiecte artistice. Întotdeauna a crezut că o fotografie bună nu este doar o imagine, ci o poveste spusă în cadre. Fie că surprinde o gală de caritate, un concert plin de energie sau o întâlnire de afaceri, îmi propun să reflect atmosfera și emoțiile oamenilor din jur. Abordarea sa este una discretă, ceea ce îi permite să capteze momente autentice, oferind clienților amintiri de neuitat. Fotografia este mai mult decât un simplu loc de muncă; este o modalitate de a surprinde emoții și momente care merită să fie păstrate în timp.
Luisa Radu - fotograf, videograf
Este un pilon esențial al echipei Factotum Visuals, aducând cu el peste 18 ani de experiență în domeniul graficii, editării și designului. Cu un simț estetic bine dezvoltat și o pasiune profundă pentru arta vizuală, Tiberiu transformă conceptele în realitate, oferind soluții creative ce îmbină inovația cu eficiența. Expert în design grafic și vizual, Tiberiu se dedică creării de identități puternice care rezonează cu publicul țintă. Fiecare proiect pe care îl gestionează reflectă valorile și mesajul brandului, asigurându-se că impactul vizual este maxim. De asemenea, el joacă un rol crucial în realizarea de montaje video captivante, aducând un plus de creativitate și coerență în fiecare producție. Dedicat excelenței și inovației, design grafic sau editare video.
Tiberiu Militaru – grafician
Este interesată de voluntariat și organizarea de evenimente, cu accent pe logistică și promovare. A dobândit experiență relevantă prin implicarea în Festivalul Vinului Valea Călugărească și Music for Autism, gestionând logistică, marketing și coordonarea echipei. Ca președinte al Asociației Natural Start, a promovat lectura copiilor, creând un mediu stimulant pentru dezvoltarea abilităților de comunicare ale acestora. Experiențele sale subliniază competența în organizarea evenimentelor și angajamentul față de educație și comunitate.
Mirela Tavaru ‒ coordonator logistică
Program
Parteneri
Contact
Inițiativa pentru echilibru „Gutenberg”
Academia „Studiourile Buftea” - Ploiești
Strada Toma Caragiu nr. 2-4, Ploiești, Prahova
Tel: 0791 831755
E-mail: ploiesti@academiabuftea.ro