Ai un scenariu pentru copii sau adolescenți? Hai în concurs și noi îl producem!
Organizat de Asociația Academia "Studiourile Buftea", The Script Contest este o rezidență-concurs de scenarii de scurtmetraj dedicate copiilor și adolescenților.
Vor fi 2 categorii pentru participanți:
- scenarii cu personaje UNDER 12 ani
- scenarii cu personaje BETWEEN 12-18 ani.
Acest concurs s-a născut din nevoia regizorilor și producătorilor din Academia "Studiourile Buftea" de a se întâlni cu scenariști din România în cadrul proiectelor educaționale și de dezvoltare profesională, orientate către procesul creativ în interiorul Academiei.
Înscrierile încep pe 20 Septembrie 2024, iar termenul limită de depunere este 10 Octombrie 2024. Pentru mai multe informații, vă rugăm să verificați ghidul și regulile de aplicare de mai jos.
Awards & Prizes
Concursul premiază cele mai bune 4 scenarii - câte 2 din fiecare categorie în parte, pe baza votului dat de către echipa creativă a Academiei Studiourile Buftea.
Premiul constă în suma de 100 euro pentru fiecare scenariu câștigător, producerea scenariilor selectate în anul 2025, în cele mai bune condiții tehnice de către profesioniști din domeniu, dar și o șansă a scenaristului de a intra în echipa noastră creativă și dezvoltarea altor proiecte în viitor.
Regulament
Un scenariu poate avea cel mult doi co-scenariști.
Toate scenariile trimise trebuie să fie scenarii de scurtmetraj, scrise în limba română. Scenariile scrise într-un alt format decât cel tx sau final draft vor fi automat respinse. Proiectul final înscris trebuie trimis în format PDF.
IMPORTANT: Numărul de personaje trebuie să fie între 8p și 15p, indiferent de gen.
Numărul maxim de pagini acceptat este de 15.
Orice scenariu înscris cu un număr de pagini mai mare de 15 va fi automat descalificat.
Sunt acceptate doar scenarii de ficțiune, scrise doar în limba română, indiferent de locație. Sky is the limit!
La înscrierea scenariului în format PDF, alături de acesta trebuie depuse următoarele documente:
- biografia aplicantului și datele sale de contact (telefon & e-mail)
- filmografie, acolo unde este cazul
Proiectul înscris nu se consideră eligibil dacă nu are toate documentele necesare înscrierii.
Dosarele de înscriere în concurs se vor depune la adresa de e-mail: daniel.nuta@academiabuftea.ro până la 10 Octombrie 2024, ora 19:00.